1. In noul context istoric creat de Revolutia din decembrie 1989 si de intrarea tarii noastre în Uniunea Europeana, executarea silita capata o si mai mare importanta în sistemul dreptului procesual civil, deoarece trebuie sa puna la dispozitia creditorilor un mijloc rapid si eficient de recuperare a creantelor, atunci când Hebitorii nu-si executa de bunavoie obligatiile.
    In literatura de specialitate, executarea silita este definita ca fiind procedura prin mijlocirea careia titularul unui drept recunoscut printr-un titlu executoriu constrânge, cu ajutorul organelor de stat pe debitorul sau, care nu-si executa de bunavoie obligatiile largând dintr-un asemenea titlu, de a si le aduce la îndeplinire in mod silit.
    Atunci când reclamantul se adreseaza instantei de judecata, solicitând obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, predarea unui bun, respectarea unei obligatii etc, acesta nu are în vedere numai obtinerea unei hotarâri judecatoresti favorabile, ci si posibilitatea efectiva de realizare a acesteia. Profesorul elvetian W.J. Habscheid spunea ca hotarârea judecatoreasca, prin ea însasi, chiar înzestrata cu autoritate de lucru judecat, "risca sa ramâna o lovitura de sabie în apa si sa nu serveasca cu nimic partii victorioase, în special reclamantului, daca el n-ar putea recurge la constrângere pentru a o executa.

    2. Asadar, în foarte multe cazuri este necesar a se apela la constrângerea debitorului, prin organele de executare silita, pentru realizarea integrala si cu celeritate a obligatiei prevazute în titlul executoriu.
    Legiuitorul este obligat sa creeze un ansamblu de mijloace procedurale eficiente, care sa faca posibila realizarea efectiva a drepturilor prevazute într-un titlu executoriu.
    Care ar fi scopul procesului civil daca. în final, o hotarâre judecatoreasca sau un alt titlu executoriu nu ar putea fi pus în executare prin constrângerea materiala a debitorului? Ce s-ar întâmpla în cazul în care reclamantul, în urma unui sir de procese, pe parcursul mai multor ani, obtine câstig de cauza, însa în realitate el nu are nicio modalitate legala de a constrânge pârâtul sa-si execute obligatiile stabilite prin hotarâre judecatoreasca? Iata intrebari la care raspunsul poate fi foarte usor dedus, de aceea, executarea silita trebuie tratata cu foarte multa responsabilitate, întrucât doar în aceasta faza a procesului civil debitorul poate fi constrâns sa-si îndeplineasca efectiv obligatiile.

    3. Potrivit art. 371 alin. (1) C. proc. civ., obligatia stabilita prfntr-o hotarâre judecatoreasca sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunavoie. Asadar, executarea silita nu este obligatorie, însa ea este întotdeauna posibila atunci când debitorul nu-si executa de bunavoie obligatia stabilita în titlul executoriu.
    Importanta executarii silite rezida si din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, Curtea a statuat în repetate rânduri ca dreptul la un proces echitabil nu acopera procedura numai pâna la pronuntarea hotarârii, ci pâna la executarea acesteia, iar statul are obligatia de "a se plia" unei hotarâri judecatoresti pronuntate contra sa.
    De asemenea. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu si lipsit de eficienta practica, daca ordinea juridica interna a statului, care respecta preeminenta dreptului, ar permite ca o hotarâre judecatoreasca sau un alt înscris ce constituie titlu executoriu sa ramâna neexecutat în detrimentul unei parti. Statul, în calitate de depozitar al fortei publice, este chemat sa manifeste un comportament vigilent si sa-l asiste pe creditor în executarea hotarârii care îi este favorabila. Asadar, dreptul la executarea unei hotarâri judecatoresti este unul dintre aspectele dreptului de acces la justitie si reclama, prin natura sa, o reglementare din partea statului.

    4. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat în Repetate rânduri România tocmai datorita faptului ca nu s-a pus în executare o hotarâre judecatoreasca sau ca procedura executarii a unei hotarâri judecatoresti a durat foarte mult. Astfel, în cauza Ruianu c. României, Curtea Europeana a statuat faptul ca neluarea de catre autoritatile române a masurilor necesare în scopul executarii unei hotarâri judecatoresti definitive Si executorii, timp de mai mult de opt ani, au lasat prevederile art. 6 parag. 1 din Conventie fara efect.
    De asemenea. în cauza Pini si Bertani si Manera si A tripol di c. I României, Curtea a decis ca. prin omisiunea de a se lua masuri eficiente, timp de 3 ani, necesare pentru a asigura respectarea! hotarârilor definitive si executorii, autoritatile nationale au lipsit prevederile art. 6 parag. 1 din Conventie de orice efect util. Aceasta concluzie, se arata în motivarea hotarârii, se impune cu atât mai mult în speta, tinând cont de consecintele - fara îndoiala ireversibile - ale trecerii timpului asupra eventualei relatii între | reclamanti si fiicele lor adoptive. Sub acest aspect. Curtea al constatat ca sansele de a dezvolta aceasta relatie par a fi. daca nul compromise în mod serios, cel putin improbabile, având în vedere împotrivirea puternica manifestata recent de catre minore, acum în 3 vârsta de 13 ani, cu privire la adoptie si la plecarea lor în Italia.

5. Din documentele pe care Ie avem la dispozitie rezulta ca romanii au fost cei care au pus în practica. înca de timpuriu, procedura executarii silite. La început, creditorul îsi executa singur dreptul sau si. pâna la sfârsitul perioadei clasice, nu era cunoscuta executarea silita printr-un organ al statului. Caracterul primitiv al executarii silite la romani era penal si cu totul extrajudiciar. Debitorul care nu platea era considerat unj delincvent si raspundea cu persoana sa de plata datoriilor. Creditorul îl putea ucide sau vinde, iar daca erau mai multi creditori împarteau între ei corpul debitorului, iar patrimoniul acestuia era confiscat si împartit. Odata cu aparitia Legii celor XII table, executarea silita a început sa-si piarda caracterul pur penal, încercându-se sa se urmareasca mai întâi patrimoniul debitorului pentru recuperarea datoriei, iar prin aparitia Legii Poetelia Papira, au fost suprimate drepturile creditorului asupra persoanei debitorului.
     Astfel, în momentul contractarii, debitorul dadea creditorului in mcmcipio, acesta din urma obligându-se a-1 emancipa dupa plata datoriei. La scadenta, în caz de neplata, creditorul trebuia sa-l cheme în judecata pe debitor fi, dupa ce obtinea o hotarâre de condamnare, era obligat sa mai astepte 30 de zile sa i se faca plata voluntara. Daca plata nu era facuta, dupa expirarea acestui termen, debitorul era luat de creditor si dus în fata magistratului si, prin legis actio per mcmus iniectiorum, îi era adjudecat addictus. In acest fel. creditorul), urmând ca, dupa un anumit interval de timp, daca nici de data aceasta debitorul nu-si platea datoria sau nu intervenea pentru ei nicio terta persoana care sa i-o plateasca, creditorul era îndreptatit a-1 vinde sau chiar ucide pe debitor. averea sa era confiscata si vânduta, iar pretul era împartit între creditori, daca erau mai multi, ca urmare a aplicarii capitis deminutio.
    In documentele istorice din acea perioada se arata ca gradinile patricienilor erau pline de debitori tinuti în lanturi, ceea ce a j determinat o reactie dura împotriva stapânirii.
    Prin Legile luliane s-a atenuat situatia debitorului. întrucât au iSrferit posibilitatea creditorului, prin cessio bonorum, sa vânda personal toata averea debitorului pentru orice creanta neînsemnata.
    Mai târziu, procedura executarii silite a mai facut un pas fcâmportant prin distractia bonomni. în acest sistem, desi era sechestrata întreaga avere a debitorului, nu se mai vindea tot, ci numai bunurile care erau necesare pâna la acoperirea creantei.
    Aceasta procedura nu era îndeplinita de creditor, ci de un curator bonis distrahendis, care era un organ public de executare asemanator executorului judecatoresc de astazi. Acesta era autorizat sa sechestreze si sa vânda bunurile debitorului pâna la acoperirea creantei datorate si, totodata, era îndreptatit sa distribuie retulîntre creditori. Importanta acestei transformari consta în faptul ca executarea silita si-a pierdut caracterul extrajudiciar de afacere privata, îndeplinita de creditor, si a devenit o activitate îndeplinita de un organ de stat.

    6. In dreptul germanic gasim aceleasi caracteristici ca si în dreptul roman în ceea ce priveste evolutia executarii silite. La început, executarea silita avea caracterul unei actiuni individuale extrajudiciare, care permitea creditorului sa-si realizeze singur drepturile, bazata pe dreptul primitiv. Ulterior, si-a facut loc încetul cu încetul, îndeplinirea unor formalitati, cum era apelul la reprezentanti ai comunitatii sociale, ceea ce a determinat creare unei proceduri de executare silita (memnire). Constrângerea fizica asupra debitorului s-a transformat, treptat, treptat. într-o amenda care era fixata prin tex salica si tex riparia.
    A doua procedura legala de urmarire a unor pretentii nascute din ex fide pacta urmarea mai mult novatiunea unei obligatii pentru.a-i da un caracter mai solid si o forta executorie mai reala, deoarece. în acea perioada istorica, schimburile între triburile germane nu erau stabile, iar monedele care circulau aveau variatii diferite. Aceasta obligatie era întarita si prin procedura triplei testari.
    Daca debitorul nu era prezent, nu putea sa faca opozitie, el trebuind sa prezinte personal probele în fata contelui judecator.
    Procedura de executare silita a bunurilor debitorului era cunos-1 cuta sub numele Anefang, fiind o procedura asemânatoarea cu "vindicatio" din dreptul roman. Debitorul putea sa raspunda creditori rului printr-o conlravindicatio. Dupa ce se fixa cadrul procesual, urma judecata si apoi executarea silita3. Treptat, tribunalul a preluat rolul de a efectua executarea silita, iar dupa aparitia Edictum Chilperici, Statul a organizat si efectuat executarea silita.
    Legea austriaca din 1896 referitoare la procedura executionala a fost inspirata din dreptul germanic. Aceasta lege reglementa, între altele, si masuri de constrângere personala a debitorului.
    Daca era vorba despre o obligatie care nu putea fi îndeplinita decât de catre debitor, acesta putea fi închis pentru a fi determinat sa-si îndeplineasca obligatia. Aducerea la închisoare a debitorului se realiza de catre executorii judecatoresti în baza unui mandat de arestare, emis de instanta de executare la cererea creditorului. Debitorul putea fi închis timp de cel mult 2 luni, putându-se repeta dupa anumite intervale de timp, însa nu se putea ca detentia totala sa depaseasca 6 luni. Cheltuielile cu încarcerarea debitorului erau în sarcina creditorului, care trebuia sa le achite saptamânal.

    7. In dreptul francez, cu privire la executarea silita, alaturi de dreptul canonic, vom întâlni si dispozitii din vechiul drept franc, care sunt cutume inspirate din Lex Salica.
    In întregul Ev Mediu, în Franta, constrângerea corporala a fost o procedura obisnuita de executare silita a debitorului.
    In anul 1561, apar primele norme de procedura civila, cristalizate un secol mai târziu. în anul 1667. în Ordonanta lui Colbert {Code Luis), care mai târziu a fost sursa de inspiratie pentru multe legislatii moderne. Prin aceasta Ordonanta, executarea silita asupra persoanei a devenit o procedura exceptionala în materie civila, putând fi aplicata numai în cazurile prevazute de lege, iar în materie comerciala. împotriva strainilor a continuat sa ramâna o procedura de drept comun.
    Mai târziu, prin Legea din 22 iulie 1867, s-a restrâns si mai mult domeniu) de aplicare a acestei modalitati de executare, fiind mentinuta numai pentru plata amenzilor si a despagubirilor civile. Ulterior, prin Legea din 30 decembrie 1928, a fost suprimata posibilitatea executarii asupra persoanei în cazurile de infractiuni politice, iar constrângerea corporala s-a îmbunatatit, prin reducerea duratei de executare.
    Procedura în aceste cazuri era urmatoarea: debitorul era somat sa plateasca, iar în caz de neplata, procurorul republicii, ia cererea creditorului, ordona agentilor de ordine publica sau altor organe care aveau atributii de executare silita sa. efectueze constrângerea corporala. Debitorul era încarcerat în închisoarea datornicilor, iar daca acestea nu existau, într-o anumita parte a închisorii comune. Cheltuielile erau suportate de catre creditor, debitorul putând sa fie eliberat daca: platea întreaga creanta împreuna cu accesoriile sale: creditorul era de acord; creditorul nu platea cheltuielile de întretinere pentru debitorul încarcerat; debitorul a împlinit vârsta de 70 de ani; concesiona bunurile sale creditorului sau a expirat termenul de încarcerare.

    8. In dreptul englez, executarea silita a fost influentata de. dreptul roman, care a influentat toata perioada medievala a dreptului european, din care s-a inspirat dreptul canonic, care, la rândul, sau a servit ca baza dreptului francez, dar mai ales vechiului drept englez.
    Astfel în dreptul englez s-a ajuns la o procedura generala numita equity procedare, care cuprindea o procedura speciala numita specific performance împotriva celui care trebuia sa executa obligatiile de a da, a face sau a preda si o procedura speciala numita injuction împotriva celui care trebuia sa execute o obligatie de a nu face. Sanctiunea. în aceste cazuri, împotriva debitorului era condamnarea chiar si la o pedeapsa corporala, întrucât acesta ..este lipsit de respect fata de judecator, care a constatat neîndeplinireal obligatiilor sale (contempt of court - dispret fata de judecata) deoarece continua sa refuze plata unei creante definitive constatatei prinfr-o hotarâre judecatoreasca .

    9. In dreptul român, izvoarele executarii silite sunt relativ necunoscute, procedura de executare fiind stabilita dupa regulile! cuprinse în Basilicale.
    Intr-un document din anul 1461, din timpul domniei lui Stefan cel Mare, se aminteste despre institutia numita Hierâie sau Fierâie, prin care se obtinea indirect autoritatea de lucru judecat asupra unei hotarâri domnesti, deci executarea unei sentinte ramase definitiva.
    In vechiul drept românesc, problemele de executare silita au fost lasate la dispozitia persoanelor interesate, porunca Domnului fiind cea care declansa procedura de executare silita si se rezuma la "strânsoarea de avere" sau la închisoare pentru debitorul recalcitrant. O alta forma de executare cunoscuta în vechiul drept românesc era cea privitoare la stabilirea de hotare. In aceasta situatie, copiii mici erau "trasi de chica" pe hotarele stabilite judecatoreste, pentru ca mai târziu sa-si aduca aminte de locul unde s-a stabilit linia de hotar.
    Cu privire la executarea strainilor, în documentele vremii s-a aratat ca orice creditor român îl putea executa silit pe orice conational al strainului debitor. Aceasta procedura a dat nastere la proteste din partea strainilor stabiliti în Tarile Române si, astfel, domnitorul a stabilit ca strainul executat silit sa fíe despagubit de un alt strain de aceeasi nationalitate. Prima reglementare mai precisa în materia executarii silite o gasim în Pravilniceasca Condica a lui Ipsilante din 1780 în Tara Româneasca si în Sobornicescul Hristov a lui Alexandru Mavro- -cordat în Moldova din anul 1875, care faceau referiri la conditiile executarii silite si posibilitatea vânzarii bunurilor la licitatie publica. De asemenea, despre executarea silita se vorbeste în Codul lui jAâronachi Donici, Legiuirea Caragea, Codul Calimach si Regulamentele Organice.

    10. Ca o caracteristica a vechiului drept românesc, trebuie mnalata instabilitatea care exista în procesul de judecata si, în consecinta, instabilitatea în neexecutarea hotarârii. Astfel, au fost fefihoscute anumite institutii: Zavesca - cel care pierdea procesul se obliga sa-i plateasca Domnului o suma de bani pentru a judecata - si Hierâia - care a aparut mai târziu si consta îfl ca cei care au câstigat procesul plateau o suma de bani pentru a li se asigura dreptul câstigat prin hotarâre.
    Dupa modelul legislatiei procesuale genoveze, executarea silita a fost reglementata ulterior în Codul de procedura civila din anul 1865. Conform noilor reglementari, executarea silita se purta asupra bunurilor debitorului si se putea declansa numi în baza unui apt public învestit cu formula executorie prevazuta de lege. Totusi. în art. 380, Codul de procedura civila cuprindea o dispozitie privitoare la posibilitatea recurgerii la constrângerea corporala a debitorului în scopul realizarii dreptului. Legea constrângerii corporale prevedea însa necesitatea organizarii în fiecarei capitala de judet a unei case pentru "arestul debitorilor în materii civile si comerciale". Aceste veritabile penitenciare pentru datornici nu au mai fost înfiintate din ratiuni financiare, astfel ca legea mentionata (din 12 septembrie 1864) a cazut în desuetudine, iar în anul 1900, art. 380 C. proc. civ. a fost abrogat.

    11. O modificare substantiala a Codului de procedura civila în materia executarii civile a avut loc în anul 1900. Initiatoruli acesteia. C.G. Dissescu, spunea urmatoarele: "dupa ce justitiabilulij a pus mai multi ani pentru a face sa i se recunoasca dreptul, îi trebuie în sistemul actual tot atât timp pentru termina executiunc: fortata. Imperfectiunea Codului nostru este izbitoare, mai ales id ce priveste urmaririle imobiliare; aceasta explica disproportiune între creditul privat si creditul public. Am cautat doar sa fac; ameliorarile necesare, prezentând termenii de procedura, tinând seama de interesele celor doua parti, de împrejurari si natura drepturilor reclamate".
    Codul de procedura civila din anul 1865 a ramas în vigoare si dupa Primul Razboi Mondial, cu unele modificari, dintre care trebuie mentionate ca esentiale modificarile aduse prin Legea din 19 mai 1925, prin Legea nr. 97/1929 pentru modificarea Legii din 19 mai 1925 privitoare la unificarea unor dispozitii de proceduri civila si comerciala, pentru înlesnirea si accelerarea judecatii înaintea tribunalelor si curtilor de apel, precum si pentru unificarea competentei judecatoriilor, prin Legea nr. 230/1930 pentru unificarea dispozitiilor referitoare la executarea silita, prin Decretul-lege nr. 306/1938 pentru modificarea si abrogarea Legii nr. 230/1930, precum si prin alte legi de accelerare a judecatilor, dintre care ultima dateaza din anul 1943.
    Executarea silita imobiliara în Transilvania se realiza în conformitate cu Legea nr. LX din anul 1881, lege care a fost mentinuta, cu unele modificari, pâna în anul 2000.
    Dupa Al Doilea Razboi Mondial, dispozitiile privind executarea silita din Codul de procedura civila au fost mentinute, fiind elaborare unele acte normative cu caracter special în aceasta, materie.

12. Ca orice activitate juridica, si activitatea executorilor judecatoresti este reglementata de o serie de acte normative care stabilesc competenta, organizarea activitatii, drepturile si îndatoririle, raspunderea juridica a executorilor judecatoresti etc.
    Principalul act normativ care reglementeaza activitatea executorilor judecatoresti este Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti. Acest act normativ a fost publicat în M. Of. fife559. din 10 noiembrie 2000, iar în decursul timpului a suferit numeroase modificari prin: O.U.G. nr. 18/2001; O.U.G. nr. 64/2001; -&G: nr. 7/2001; Legea nr. 540/2001; Legea nr. 493/2002; O.U.G. ; 190/2005; Legea nr. 332/2006 si Legea nr. 278/2006.
    Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti reprezinti o noua etapa în activitatea îndelungata a organelor de executare silita, care defineste, dupa mai multe decenii, rolul si importanta executorului judecatoresc în ansamblul sistemului juridic român nesc, în specia rolul primordial al acestuia în cea de-a doua faza a procesului civil, cea a executarii silite.
    Prin aceasta lege s-a creat un cadru juridic nou, astfel încât executorii judecatoresti au iesit de sub tutela instantelor de judecata, profesia lor devenind una liberala si independenta alaturi de alte profesii juridice, cum sunt notarii publici si avocatii, toate aceste componente ale sistemului juridic, alaturi de instantele judecatoresti si parchete, având drept scop înfaptuirea justitiei în România.

    13. Un al doilea act normativ de o importanta deosebita în activitatea executorilor judecatoresti îl reprezinta Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, adoptat prin Ordinul nr. 210/2001 al ministrului justitiei. Si acest act normativ a suferit numeroase modificari si completari, ultimele fiind prin Ordinul) nr. 658/2006. Ordinul nr. 2570/2006 si Ordinul nr. 656/2007.
    Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti detaliaza prevederile legii cu privire la constituirea si functionarea birourilor executorilor judecatoresti, la organizarea si desfasurarea concursului sau examenului de admitere în profesie si a examenului de definitivat, la raspunderea executorilor judecatoresti, la biroul si evidenta acestuia si la controlul activitatii lor.

    14. Al treilea act normativ de o importanta cruciala care regie menteaza organizarea profesiei de executor judecatoresti este Statutul Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti si al profesiei de executor judecatoresc. Acest act normativ a fost modificat recent prin Hotarârea nr. 1/2007 si Hotarârea nr. 2/2007 a Congresului extraordinar al Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti.
    Statutul Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti stabileste obiectul si principiile de functionare ale Uniunii, structura organizatorica, calitatea de membru, drepturile si obligatiile, raspunderea executorilor judecatoresti, iar într-o anexa cheltuielile, de executare silita.

    15. Al patrulea act normativ foarte important care, cu toate ca nu reglementeaza organizarea profesiei de executor judecatoresc, ci stabileste principalele raporturi executionale în dreptul nostru, este Codul de procedura civila. Acesta a fost promulgat la data de 11 septembrie 1865 si a intrat în vigoare la 1 decembrie 1865, fiind elaborat dupa modelul Legii genoveze din anul 1819, care la rândul ei constituia o varianta a Codului de procedura civila francez din anul 1806.
    Codul de procedura civila român. în decursul timpului, a suferit numeroase modificari, ultima dintre acestea, în privinta executarii silite, fiind cea adoptata prin Legea nr. 459/2006.
    Codul de procedura civila, în Cartea a V-a "Despre executarea , silita", reglementeaza doua modalitati de executare silita, respectiv executarea, silita directa si executarea silita indirecta.
    Executarea silita directa îmbarca, la rândul ei, trei forme, si anume:
    -predarea silita a bunurilor mobile (art. 575-577 C. proc. Civ.);
    -predarea silita a bunurilor imobile (art. 578-5801 C. proc. civ.);
    -executarea silita a altor obligatii de a face sau a obligatiilor de a nu face (art. 5802-5805 C. proc. civ.).
    Executarea silita indirecta este reglementata în Codul de |r procedura civila sub patru forme, si anume:
    - urmarirea bunurilor mobile (art. 411-449 C. proc. civ.);
    - poprirea (art. 452-461 C. proc. civ.);
    - urmarirea silita a fructelor neculese si a recoltelor prin radacini (art. 463-470 C. proc. civ.);
    - urmarirea silita a bunurilor imobile (art. 488-523 C. proc. civ.).
    Aceste norme reprezinta dreptul comun în materia executarii silite, existând însa o serie de derogari. De exemplu, creantele fiscale pot fi executate silit numai în conformitate cu dispozitiile cuprinse în Codul de procedura fiscala.

    16. Având în vedere cerintele unei societati moderne, momentul istoric în care ne gasim, circulatia libera a persoanelor si al bunurilor atât în spatiul Uniunii Europene, cât si dincolo de aceste frontiere, se impune, ca o necesitate, adoptarea unui cod unic de executarea silita care sa reglementeze executarea silita a tuturor creantelor, indiferent de natura lor, dupa cum este necesara si crearea unui sigur corp de organe de executare silita, respectivi executorul judecatoresc, care sa înglobeze toate celelalte tipuri dti executori care exista în prezent si care sa aiba plenitudine de competenta, indiferent de natura obligatiilor.

    17. Bineînteles ca sunt o serie de alte acte normative care, totalitate sau doar partial, reglementeaza sau au doar tangenta organizarea profesiei de executor judecatoresc sau cu activitate pe care acesta o desfasoara. Putem exemplifica, în acest Ordinul ministrului justitiei nr. 2550/2006 privind aprobarea onc rariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de execi torit judecatoresti2; Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Natie nale"; Legea nr. 58/1934 privind cambia si biletului la ordin;
Legea nr. 59/1934 privind cecul; O.U.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului; O.G. nr, 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing; O.G nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata; Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice etc.

18. Orice profesie, indiferent ca este vorba despre o profesie juridica sau de alta natura, este guvernata de anumite principii fundamentale, adica de niste reguli care stau la baza exercitarii acesteia. Nici profesia de executor judecatoresc, care este o profesie liberala si independenta, nu poate face abstractie de la acest 1 lucru. Aceste reguli au nu numai o importanta teoretica, ci si una j practica.
   Din punct de vedere teoretic, principiile organizarii profesiei de executor judecatoresc contribuie la întelegerea si interpretarea dispozitiilor legale care reglementeaza aceasta activitate. Sub aspect practic, importanta acestor principii este covârsitoare, întru-cât ajuta la interpretarea unor dispozitii mai putin clare sau lai complinirea unor norme legale, ducând în final la formarea unei jurisprudente executionale.
    Având în vedere aspectele particulare care caracterizeaza aceasta profesie, gradul înalt de pregatire juridica de care trebuie sa dea dovada fiecare executor judecatoresc, precum si nume-roasele probleme care se ivesc în activitatea practica, în raporturile cu creditorii, cu celelalte parti din dosarul executional, cu colegii, cu magistratii, cu organele de politie si jandarmerie etc., s-a impus cu necesitate elaborarea unor norme generale care sunt cunoscute sub denumirea de principiile organizarii profesiei de executori judecatoresc.

   19. Exercitarea profesiei de executor judecatoresc este supusa urmatoarelor principii fundamentale:
   - principiul legalitatii;
   - principiul libertatii si independentei;
   - principiul pastrarii secretului profesional;
   - principiul nemij locirii;
   - principiul îndeplinirii unui serviciu de interes public;
   - principiul egalitatii de tratament;
   - principiul disponibilitatii;
   - principiul îndeplinirii actelor în limba româna.

20. Legalitatea reprezinta un principiu general recunoscut în Rpbate statele democratice. Ea implica respectarea actelor normative existente de catre toate organele de stat, de catre toate persoanele juridice de drept public sau privat, de catre toti cetatenii. Cu toate ca actuala lege fundamentala nu îi consacra un text special, principiul legalitatii trebuie considerat ca având o valoare constitutionala. Obligativitatea acestui principiu poate fi dedusa cu usurinta chiar din unele dispozitii constitutionale. Astfel, potrivit art. 1 M alin. (5) din Constitutie, „în România, respectarea Constitutiei, al suprematiei sale si a legilor este obligatorie. La rândul sau, B art; 124 dispune ca „justitia se înfaptuieste în numele legii.
   Principiul legalitatii reprezinta o cerinta obiectiva într-un stat de drept si o garantie a desfasurarii în conditii optime a tuturor mecanismelor sociale. Datorita acestui fapt, legalitatea trebuie considerata ca o regula esentiala la nivelul întregului sistem de drept.

   21. Potrivit art. 5 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, activitatea acestora se înfaptuieste în conditiile legii, Ecu respectare drepturilor si intereselor legitime ale partilor si ale altor persoane interesate, fira deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica de limba, de religie, de sex, de apartenenta politica sau de origine sociala. Asadar, executorii judecatoresti, în activitatea lor, sunt obligati sa respecte toate dispozitiile legale, fie ca aceste sunt de drept substantial, de drept procesual sau de organizare a profesiei.
   Executorii judecatoresti îsi pot exercita profesia numai In cadru Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti si pot exercita numai atributiile care sunt strict prevazute de lege în sarcina lor. De asemenea, executorii judecatoresti îsi exercita atributiile numai în cadrul unei competente teritoriale si materiale strict determinate prin legea executorilor judecatoresti si pot întocmi numai acele acte care sunt date prin lege în competenta lor.

22. Potrivit art. 1 din Statutul Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti, profesia de executor judecatoresc este o profesie liberala si independenta.
   Profesia liberala este acea profesie care depinde de un anumit ordin sau de o uniune, iar retribuirea membrilor sai nu are un caracter comercial.
   Independenta executorului judecatoresc presupune solutionarea raportului executional fara nicio ingerinta din partea vreunui organ al statului sau din partea unei persoane fizice sau juridice. De asemenea, independenta executorului judecatoresc presupune si impartialitatea sa în raport cu partile din cadru) raportului execut ional si cu celelalte persoane interesate In executarea silita.

   23. Profesia de executor judecatoresc are o existenta de sine statatoare, o organizare proprie, organe de conducere proprii care functioneaza în baza unei legi speciale, respectiv Legea nr. 188/2000.
   Camerele executorilor judecatoresti, precum si birourile executorilor judecatoresti sunt independente, ele putându-si organiza activitatea în mod liber, fara ca aceasta sa poata fi cenzurata de cineva. Astfel, executorii judecatoresti îsi desfasoara activitatea în mod independent, atât fata de stat, cât si fata de alte profesii juridice (magistrati, notari publici, avocati etc).
   De asemenea, legea nu exclude un control asupra modului în care executorii judecatoresti îsi îndeplinesc atributiile. în conformitate cu art. 57 din Legea nr. 188/2000. actele executorilor judecatoresti sunt supuse controlului instantelor judecatoresti competente, iar activitatea executorilor judecatoresti este supusa controlului profesional, care se exercita de catre Ministerul Justitiei, prin inspectorii generali de specialitate si prin Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti, prin consiliul sau de conducere.
   Acest principiu este pe deplin aplicabil si ia nivel individual, deoarece executorul judecatoresc este liber sa functioneze în I cadrul unui birou individual sau sa se asocieze în cadrul unei societati civile profesionale cu alti executori judecatoresti. Trebuie I remarcat faptul ca, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, prin asociere în cadrul unei societati profesionale executorul judecatoresc nu îsi pierde dreptul Ia un birou individual.

24. Obligatia pastrarii secretului profesional, nu exista t; numai în cadrul profesiei de executor judecatoresc, ci si în cadru altor profesii. De exemplu, principiul pastrarii secretului profesional exista în cazul notarilor publici, al avocatilor, al medicilor, u al preotilor etc.
   Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, executorul judecatoresc este obligat sa pastreze secretul informatiilor primite. Asadar, obligatia pastrarii secretului profesional în cazul executorului judecatoresc nu are o natura contractuala, ci ea izvoraste din lege.
   Având în vedere ca în desfasurarea activitatii sale executorul uaecâtoresc intra în contact cu diverse persoane, poate patrunde in locuinta oricarei persoane care datoreaza sume de bani sau care trebuie sa respecte anumite obligatii, detine informatii despre bunurile si sumele de bani pe care le detin persoanele fizice si juridice, este firesc ca prin lege sa fie instituita aceasta obligatie în sarcina sa.
   Obligatia de a pastra secretul profesional revine atât executorului judecatoresc, cât si personalului biroului sau, indiferent de functia pe care aceste persoane o îndeplinesc în cadrul biroului. Acestea au obligatia sa pastreze secretul profesional cu privire la | nim actele si faptele despre care au luat cunostinta în cadrul activitatii lor, chiar si dupa încetarea functiei. Nimeni nu-1 poate determinat. fac pe executorul judecatoresc sa divulge secretul profesional, cu exceptia cazurilor prevazute de lege sau daca partile interesate îl elibereaza de aceasta obligatie.    Obligatia de pastrare a secretului profesional este o obligatiei publica. întrucât pastrarea secretului profesional nu se garanteaza în favoarea partilor din raportul executional. nici in favoarea executorului judecatoresc, ci are la baza un interes public, al întregii societati.